Alina Constantinescu

Alina Constantinescu blog
18 Oct 2012

Scris vs. Vorbit

Pentru ca am incercat sa ma lamuresc saptamana trecuta de ce exista in limba romana situatii cand pronuntam altfel decat scriem, vreau sa punctez niste elemente pe tema asta pe care le-am mai citit intre timp. Limba literara are doua aspecte fundamentale: limba literara scrisa si limba literara vorbita. Legile fonetice actioneaza (permanent) asupra cuvintelor sub forma de tendinte si uneori chiar contravin legilor ortografice.  Asa se face ca azi spunem „delapida” ci nu „dilapida” care e forma etimologica.

A cultiva o limba inseamna printre altele a-i revizui periodic normele, pentru ca acestea pot deveni depasite de realitatea lingvistica. Asa se face ca azi e indreptatit sa zicem „eu (sa) continui”  – iar acest lucru e considerat de lingvisti a fi o inovatie lingvistica -, in loc de „eu (sa) continuu” asa cum e stabilit prin norma, pentru ca nu exista in limba romana niciun verb a carui radacina sa se termine in „u” (radacina verbului se obtine din verbul „a continua” la care suprimam vocala finala  „a”).

Mai mult decat atat, se considera ca limba romana literara e foarte putin fixata si acesta este motivul pentru care se intampla sa pronuntam acelasi cuvant in diverse moduri. Asa se face ca exista mai multe moduri in care se pronunta grep, rugby sau crenvurst.

Ceea ce se intampla azi cu cuvintele nu e decat o etapa prin care trece limba pentru a asimila „inovatii” si nu e prima data cand o serie intreaga de inovatii sunt considerate greseli, chiar si cand aceste greseli au devenit in timp norme. Mentionez aici un exemplu clasic doar ca sa fie mai clar: limba romana e singura limba in care greseala de limba „damenvals” a fost consacrata in limba literara. De fapt acest cuvant nu exista, la originea lui fiind „DamenWahl” care inseamna „alegerea doamnelor”. Doar in limba romana au fost create si acceptate ca fiind corecte „damenvals” respectiv „damentango”. Daca nu ar fi fost aceasta „inovatie” la mijloc si azi – daca situatia ar impune- am fi spus „damenwahl”.

La fel, forma corecta (lexicala) este „picromigdala” pentru ca e un cuvant compus din „migdala” si sufixul „picro” care inseamna „element prim de compunere savanta cu semnificatia „amar”. [< fr. picro-, it. picro-, cf. gr. pikros]. – vezi DEX. Cu toate acestea noi pronuntam „pricomigdala”, si acesta nu este decat un alt caz de depasire a normei limbii literare.

Concluzia? „Cand o norma gramaticala e prea des incalcata insemneaza ca ea functioneaza prost” – Pierre Guiraud, lingvist francez. Altfel, daca am uri cu patima dinamica limbii 🙂 si azi in loc de „te iubesc” am fi zis „am a te iubi”.

Eu cred că toate gândurile vorbesc. Să-mi zici care-s ale tale.

 

Mai multe rezultate...