Recomandarea unei carti
Ceea ce nu reusesc sa sincronizez nicicum sunt momentele in care isi fac aparitia franturi de idei si ganduri cu timpii petrecuti pe net. Aproape intodeauna cele mai bune idei de la care pot porni sa scriu ceva vin cand sunt oriunde altundeva mai putin in fata monitorului…
Desigur, exista cateva variante de a recupera gandul cu pricina, dar, chiar daca il notezi sau il pastrezi in minte, dispare momentul maxim in care simteai ca daca te-ai fi apucat de scris atunci, acolo ai fi incins textul si ai fi facut frazele sa sfaraie…
Si exact intr-un astfel de moment ma aflam eu cand m-a vizitat urmatoarea idee: cel mai greu lucru atunci cand recomanzi o carte este sa fii intr-atat de empatic la dispozitia celuilalt incat sa ii servesti ideea pe care el are nevoie sa o consume. Sunt atatea povesti uimitoare si atatea capodopere, si totusi nu la toate putem fi partasi. Pur si simplu unele dintre ele ne coplesesc si simtim ca, in ciuda faptului ca sunt recunoscute ca valoare, nu suntem pregatiti sa le intampinam si sa le facem loc in viata noastra…
Mie mi se intampla sa ajung acasa cu un brat de carti cumparate aproape spasmotic. Pe langa asta, sunt norocoasa ca am avut parte de/ primesc recomandari pretioase de carti bune, grele, dintre cele care te macina si te ameninta ca-ti vor modifica ceva din structura interna. Si totusi, ca sa intru in paginile respectivelor carti sau chiar sa-mi caut propriile povesti, am simtit ca in ciuda achizitiei mecanice sau peste recomandarile primite mai am nevoie sa adaug sincronizarea la anumite stari ale mele asociate cu etapele in care ma aflu la un moment dat sau altul.
Ceea ce vreau sa spun este ca genialitatea unei carti ca atare poate sa nu reprezinte garantia unei lecturi daca nu e sincronizata la sentimentele si dispozitia celui care cauta lectura. Pentru mine „cea mai buna carte” (si nu vorbesc aici de sensul propagandistic pe care l-ar putea lua un asemenea titlu) nu functioneaza. Cel putin nu asa cum sunt acum. Eu sunt un cititor care nu stie ce vrea. Care are nevoie sa fie cucerit. Inainte de toate, eu sunt cititorul care alearga dupa indrumari. Care isi doreste sa regaseasca in carti certitudini la dispozitia lui de acum si de aici.
Sunt si un pic ciudata. Am o relatie de love & hate cu fiecare carte care imi iese in cale. Fiindca de unele ma folosesc si scormonesc in ele adevarurile pe care vreau sa le vad. Pe altele le iubesc neconditionat. Pe unele le resping pentru ca sunt sclifosita. Le reiau insa dupa ce le-a imbracat un strat generos de praf. Pe cele pe care pun mana au o soarta si mai crunta pentru ca imi place sa le macelaresc cu sublinieri colorate. Cu toate acestea cartile nu imi sunt decat instrumentele pe care le consum egoist ca sa le abandonez o data ce mi-au indeplinit poftele.
Recunosc: m-ar ajuta daca as avea parte de mai multi oameni care sa imi faca pofta de citit asa cum un chelner imi poate creste apetitul doar prezentandu-mi meniul. Desigur, este greu sa poti recomanda cuiva pe care nu il cunosti exact povestea pe care acesta o cauta. Si sunt cam tot atatea sanse sa o primesti de la cineva care nu te cunoaste. Dar stiu ca riscul de a se intampla asta creste atunci cand te strecori in lumea oamenilor care isi doresc sa faca din carti subiecte de dialog frumos sau, de ce nu, unele dintre cele mai dorite daruri dintre doua statii de metrou.
Si pentru ca am ajuns aici, mi s-au asociat cu gandul de la care pornisem doua dintre proiectele actuale care incurajeaza cartile, cititorii, interactiunea si lectura: teacup.ro si #lecturiurbane. Sunt doua idei care iti pot crea dependenta. Sau nu! Te pot inspira sau dimpotriva! Sunt insa doua locuri in care te pot apuca poftele dupa carte sau unde iti cresti sansele sa te alegi cu recomandari dupa sufletul tau! Asta daca iti place sa risti! Sau sa te lasi sedus. 🙂
PS. Eu am patit-o pe blog 😛 zilele trecute cand unul dintre cititori mi-a facut o recomandare. Desi vazusem cartea, nu m-am apucat sa o citesc decat in urma acestei sugestii. Si ironic sau nu, constat ca se potriveste cam bine cu atitudinea pe care o am in perioada asta 🙂
Credit foto: lighiscolor
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Eu cred că toate gândurile vorbesc. Să-mi zici care-s ale tale.