Reactiile si coloana vertebrala
Anul acesta mi-a adus cea mai profunda schimbare la nivel personal. Am mai scris pe blog cate ceva desi concret nu am cum sa vorbesc despre asta pentru ca, dintr-un punct de vedere, contextul in care se petrec lucrurile m-a pus intr-o situatie in care nu mi-am dorit niciodata sa fiu. E cam tarziu insa sa regret sau sa dau inapoi si nici nu vreau asta. Stiu ca e nevoie de multe oscilatii pana ajungi la echilibrul perfect, iar eu asa functionez. Culmea e ca in toate aceste luni, care s-au rostogolit peste propria mea viata, mi-am indreptat atentia de la ceea ce pleaca din jur inspre mine, la ceea ce eu dau voie sa plece dinspre mine in exterior.
Am trecut pe rand prin magia cu care sinele meu a prins noi contururi de la saptamana la saptamana. Prin panica cand am dat-o in bara. Prin furie, respingere si nesiguranta. Prin multe ore de plans, de intrebari si cautari in carti si idei de la altii care s-au lasat traiti. Prin nopti de nesomn compensate cu weekenduri intregi in care nu m-am putut da jos din pat. Mai important decat orice e ca am descoperit cum sa IUBESC de toate cuvintele!
Este lectia mea de viata in plina desfasurare. Si o mare oportunitate prin care ma educ sa am curajul de a fi vulnerabila si sa fiu un om care recunoaste ce trebuie indreptat. In tot acest timp am primit reactii urate. Reactii false din dorinta de a fi politicoase si retinute. Non-reactii. Reactii agresive la limita de a fi amenintari serioase. Dar am primit si explicatii care mi-au pus in fata ochilor noi definitii pentru ceea ce traiesc.
Am creat o realitate care m-a modificat in primul rand pe mine si, in egala masura, pe toti implicati. Intamplarile acestea si tot ce am trait s-au ales singure. Nu le-am vanat, nu le-am planificat si nu le-am elaborat intr-o strategie pe termen lung. Dar daca exista un lucru pe care il pretuiesc mai mult decat orice pe lumea asta, acesta e barbatul pe care am ales sa il iubesc, sa il respect si sa il organizez. Si fata de el, corectitudinea cu care fac alegerile de viata va ramane un adevarat fetis.
Va rog sa intelegeti ca universul nu poate circula prin noi, daca noi nu acceptam schimbarea. Iar o viata nu e constienta si satioasa pana nu facem pace cu acele lucruri cu care nu putem trai. Nu am avut niciodata intentia sa fac rau si e greu sa vad cum ceea ce simt ii afecteaza pe cei din jur. Imi e clar ca oricat as incerca tot nu voi reusi vreodata sa pun in cuvinte o explicatie usor de inteles pentru ei.
Si fata de ei imi cer iertare. Daca ar tine de mine sa se elibereze de durerea pe care le-am provocat-o, as face tot ce se poate sa isi primeasca linistea de a accepta lucrurile care nu mai pot fi schimbate. Sa mai iertati pentru tot! Este singurul mod in care mai pot face asta acum, fara a crea alte drame emotionale.
Nu in ultimul rand, acesta ramane spatiul meu de exprimare personala si voi continua sa imi pun aici framantarile si bucuriile. Nu din vanitate ci, dupa toate cate au fost, din nevoia de a face ceva care imi consolideaza parerea de sine. Fiecare are dreptul sa se simta bine in ceea ce face. Daca sunteti dintre cei carora va face rau sa ma cititi, va rog, sa va opriti. Am convingerea ca puteti avea o viata bine traita si fara sa stiti ce fac eu. Va asigur ca nu veti pierde nimic pentru a fi fericiti. Iar fericire, pace cu voi insiva si acceptare neconditionata este ceea ce va doresc tuturor in anul care vine.
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Eu cred că toate gândurile vorbesc. Să-mi zici care-s ale tale.