Alina Constantinescu

Alina Constantinescu blog
26 Dec 2016

Povestea lui Paul, un băiețel care își spunea numele greșit

Paul e un băiețel rotofei care visează că într-o zi va fi slab, rockstar digital și iute de picior. Pare un tip descurcăreț, în orice caz foarte convingător. Așa de convingător că într-o zi a convins o rățușcă gălăgioasă să-i servească pe tavă cei mai pufoși cozonaci și salată de vinete ca la mama acasă.

Ba, auzind aceste lucruri, însăși o găină de peste stradă și-a făcut repede un selfie în timp ce își țuguia buzele ca Angelina Jolie și i-a trimis un mesaj:

– Ești cel mai tare și te ador! Cel mai tare îmi place cum se grăbesc ceilalți să te servească. Înseamnă că ești special! Am făcut niște pizza cu topping de celebritate din care trebuie să guști. Neapărat să mă cauți când vezi acest mesaj ca să nu se răcească.

Atât de tare îl încântau pe Paul aceste lucruri că tot timpul și-l petrecea, desigur, încântându-se. Se trezea dimineața și își lua cel puțin două ore întregi să se încânte. La prânz dormea după ce mânca supă și mai avea până la somnul de seară vreo trei-patru reprize de încântare.

Într-o zi, Miss Curcă, despre care toți știau că e simandicoasă, făcea un bust din plastilină verde. Voia să îl pună în fața Primăriei ca să îl suprindă pe Paul odată cu propunerea de a-i fi servitoare pe viață.

Încântarea lui Paul creștea de la zi la zi. Și mai multă încântare însemnau de fapt mai puține ore pentru somn. Iar orele de somn erau cheia: fără ele Paul nu reușea nicicum să-și pronunțe numele fără să greșească. Pur și simplu de la prima și până la ultima literă uita ordinea lor corectă. Și îi ieșeau mereu combinații ciudate și neînțelese. Ba câteodată zicea Apul și lumea arunca cu castraveți după el, ba altadată zice Lpau și îi vedeai pe toți alergând care încotro.  A reușit odată să spună că îl cheamă Lupa și a simțit cum se face mic, mic, că a fost nevoie să se urce pe un scaun de bucătărie ca să treacă pe sub pragul ușii.

Alteori, după zilele cu exces de încântare, literele din numele lui se îmbrăcau, fără să ceară voie nimănui, într-un sens nou, extrem de rușinos. Numai doctorii aveau voie să îl pronunțe o singura dată în viață și doar cu procură specială, într-un cadru securizat. Altfel, cuvântul putea ajunge pe mâna cui nu trebuie și ar fi creat o epidemie în masă de „Paul” scris aiurea. Cum ar fi sunat Paul în sus, Paul în jos, Paul, Paul, Paul, Paul scris rușinos! Arrrrrhhhhh!

Azi așa, mâine așa, și Paul al nostru începuse să își bage numele rușinos peste tot. Din prea multă încântare! E ceva greșit să fii încântat? Odată l-a băgat încă de la început în discuția cu un pui de vrabie care i-a scris că îl admiră neintenționat. Cum auzit că e admirat, Paul a simțit cum i se mărește gura și s-a trezit că numele lui iese fără să se mai oprească.

Oare Paul ar trebui vaccinat? s-au întrebat vecinii nedumeriți. Va crește mare și va răspândi treaba asta rușinoasă fără discernământ. Nici nu o să se mai știe care e adevăratul lui nume. Vom crede toți că să îți spui numele într-un fel care devine rușinos e ceva cât se poate de normal. Și demn pentru băieței!

Ce treabă are asta cu fericirea? veți întreba. Nu se știe, însă am văzut că dacă îți bagi numele și rușinea peste tot ai indubitabil succes.

Eu cred că toate gândurile vorbesc. Să-mi zici care-s ale tale.

 

Mai multe rezultate...