Alina Constantinescu

Alina Constantinescu blog
19 Oct 2011

O zi in culisele Tarom

Vara trecuta deveneau membri ai Aliantei SkyTeam si lansau prima campanie de imagine in cadrul unui eveniment stilat. Ieri au primit mass- media si social media (adica jurnalisti si bloggeri) in aeroport pentru a le face cunoscute etapele de zbor si actiunile care insotesc rutina de dinainte de decolarea unei aeronave.

Sunt lucruri pe care ai ocazia sa le faci o data in viata. Asa am facut cursa Tarom 361 Bucuresti – Amsterdam in cursul zilei de ieri. Cu o ora inainte de decolare ne-am intalnit cu echipajul de zbor. Pilotii si insotitorii de zbor sunt obligati sa discute intre ei toate detaliile legate de zbor: destinatia, conditiile meteo, informatii despre pasageri cu nevoi speciale. Fiecare poarta la el o mini biblioteca personala de calificari, diplome si licente valide cu care se legitimeaza inainte sa ia cuvantul.

Dupa un security check foarte riguros (mi-am dat jos cureaua, puloverul si esarfa) am facut inspectia exterioara a avionului impreuna cu pilotul comandant. Nu am stat niciodata langa roata unui avion privind aripa de jos in sus. Nici nu am mai vazut ce se ascunde acolo unde se retracteaza rotile.  Cand am urcat avionul nu a decolat. Am intrat chiar si in cabina, un loc mic si plin de butoane. Pe rutele interne Tarom cele mai mici avioane au doar 42 de locuri. Oare cabinele cat sunt de mici?

Ni s-a vorbit de parametri de zbor, de etape de verificare tehnica, de intretinerea unei linii. O aeronava Airbus ajunge la 164 de tone, oare in cat timp se contruieste una?

Tarom dispune de un hangar propriu de 6.000 mp unde avioanele sunt ansamblate si intretinute. Mi-am adus aminte cand am intrat de Fabrica de Vagoane Asta Arad, unde am ajuns acum jumatate de an. In hangar, in functie de reparatiile necesare personalul trebuie sa aiba o anumita calificare si licenta. De asemenea, trebuie sa existe sculele si instrumentele specifice fara de care nu esti autorizat sa efectuezi reparatia. Cand am ajuns se lucra la asamblarea unei aeronave noi si pentru prima data am urcat intr-un avion gol, in care scaunele nu fusesera inca montate.

Buhnici, unul dintre reprezentatii presei, tocmai facea un reportaj. La invitatia lui am luat si eu microfonul si am transmis de la fata locului. Am realizat un material de 29 de secunde. Si nu, nu m-am balbait deloc, chiar daca simteam ca nu prea mai am aer 🙂 Am stat pe langa el o perioada, fiindca e pasionat de aviatie iar mie imi place sa vad making-off-ul materialelor care ajung pe TV. Asa am aflat, trecand pe langa o lada pe care era lipita o eticheta cu un cod, ca BUH este o abreviere folosita pentru denumirea aeroportului Bucuresti – Otopeni. Sunt coduri internationale din combinatii de 3 litere. Pentru Paris este CDG, am retinut de la Buhnici, dar nu va spun de ce 😛

In afara hangarului, am vazut atelierul de materiale compozite. Apropo, stiati ca romanii au patent pentru chirpici? Materialele compozite se folosesc pentru a reduce consumul de combustibil, fiindca sunt foarte rezistente si foarte usoare,  ceea ce le face de utilizat in componenta aeronavei. Ieri am vazut un fagure de aluminiu care sta la baza compozitului final folosit pentru podelele din avion. Am intrat si in laboratorul de testare a masinilor electrice, dar am iesit inainte sa ascult intelesul particular pe care il are in acest laborator un test de sarcina. La iesire ma astepta un alt security check (la fel de riguros, de data asta m-au controlat la corp).

Ziua s-a incheiat cu o prezentare a detaliilor de siguranta si calitatii de zbor. Nu am mai fost la fel de atenta… A fost o zi aspra: multe ore „pe teren”, frig, curent, multe lucruri de vazut… Dincolo de organizarea evenimentului, ma gandeam: unii oameni se stapanesc sa nu se lase epuizati de rigoarea obligatorie din munca lor de zi de zi, in timp ce pentru altii e o oportunitate unica de a descoperi, de a avea vise ori de a-si lasa imaginatia sa zboare…

[nggallery id=8]

 

Eu cred că toate gândurile vorbesc. Să-mi zici care-s ale tale.

 

Mai multe rezultate...