Alina Constantinescu

Alina Constantinescu blog
19 Mar 2014

„Noi suntem ceea ce am ales sa facem”

„Ma faci sa imi uit povestea.”

„Ma gandeam la el… mi-era foarte greu sa stiu ce sa fac. Si el intelegea totul. Orice simteam. Orice-as fi dorit, el se daruia pe sine pentru a-mi indeplini. Si in clipa aia toate adevarurile despre mine, cea de pana atunci, s-au spulberat. Actionam ca o alta femeie, doar ca am fost eu insami, cum nu mai fusesem niciodata.”

„Nu stiu daca trebuie sa fac asta. Sa-ncerc sa-mi comprim intreaga viata de azi pana vineri.”

„Cat despre mine… am ajuns la 40 de ani. Am stat in nenorocitul asta de mariaj mai bine de 20 de ani… pentru ca asa am crezut. Du-ti crucea pana la sfarsit! Oamenii normali nu divorteaza. Nu-mi aduc aminte ca barbate-meu sa ma fi iubit atat de intens incat sa ma duca in Africa. Cinstit, n-a facut-o niciodata.”

„Cand esti singur la parinti te simti un fel de printisor. In strafundul mintii tale, tu crezi ca mama ta n-ar mai fi trebuit sa vrea sex, fiindca te-a avut pe tine. (…) Daca era asa de nefericita de ce n-a plecat?”

„Am ramas traza atunci, toata noaptea. Ce se intampla maine? El va pleca si tot ce-i nou, necunoscut si-a devenit asa de familiar se va spulbera.”

„- Aceste prietene ale tale din intreaga lume… cum merge treaba? Le revezi pe unele sau le uiti pe altele? Sau le scrii, unora, din cand in cand? Cum te descurci? Vreau doar sa-ti cunosc procedura, deci, sa nu-ti tulbur obisnuinta.
– Ma judeci? Tu esti o femeie maritata, care nu vrea sa-si paraseasca sotul.
– Ca sa fac ce? Sa merg cu unul care are nevoie de toata lumea, dar de nimeni in mod special? Ce-ar insemna asta?
– Am fost cinstit cu tine.
– Da. Absolut. Tu ai acest obicei de a nu avea nevoie de nimeni si e foarte greu de trecut peste asta. (…) Poate ca eu nu vreau sa fiu un cetatean al lumii care experimenteaza totul si nimic. (…) Ce poate sa insemne asta pentru cineva care n-are nevoie de nimic, care, doar patrunde in mister? Care pretinde ca nu-i speriat de noapte? (…) Dupa ce vei pleca eu am sa stau aici tot restul vietii minundandu-ma de ce mi s-a intamplat, cand, de fapt, nu s-a intamplat nimic.
– N-o sa ma scuz pentru ceea ce sunt. N-o sa ma simt ca si cum am facut ceva rau. Nu vreau sa am nevoie de tine. Pentru ca nu te pot avea.
– Ce face diferenta? Tu nu intelegi? Vreau doar sa aflu adevarul. Trebuie sa stiu adevarul fiindca, altfel, innebunesc. Asa ca, spune-mi! Nu pot actiona ca si cum ar fi de-ajuns, pentru ca trebuie sa fie. Si nu pot pretinde ca nu simt, ceea ce simt… pentru ca totul se va sfarsi maine.
– Daca am facut orice care sa te indemne sa gandesti ca in ceea ce e intre noi nu e nimic nou pentru mine… ca-i doar o obisnuinta… atunci, te rog sa ma ierti!
– Ce-i diferit aici?
– Cand ma gandesc de ce fac fotografii singurul motiv care imi vine in minte pare sa fie ca m-au indreptat incoace. in clipa asta, pare ca tot ce-am facut in viata mea a fost ca sa ajung aici, la tine. Si daca ma gandesc sa plec maine, de aici, fara tine…
– Nu te duce!”

„- Nu vii cu mine, asa-i?
– Ori de cate ori am intors-o pe toate partile, in minte, nu pare a fi ceea ce trebuie sa fie.
– Pentru cine?
– Pentru nimeni. Ei (n.a. familia mea) nu vor putea spravietui cu gura lumii. El nu va fi capabil sa inteleaga niciodata. O sa-i franga inima. El nu merita asta. Toata viata, n-a facut rau nimanui.
– Se poate schimba. Oamenii evolueaza.
– Nu stie sa traiasca altundeva. Si, copiii mei… Fata mea nu are decat 16 ani. E pe punctul de a trage invataminte din toate astea. Apare dragostea si pentru ea si va incerca sa isi faca o viata alaturi de cineva.  Daca eu plec, ce v-a insemna asta pentru ea?
– Dar noi?
– Trebuie sa afli cu toata profunzimea, ca in clipa in care plecam de aici, totul se va schimba. Si nu conteaza ce distanta vom pune intre noi si casa asta eu o s-o duc cu mine. Simt ca vom fi impreuna in fiecare clipa.  Si eu voi incepe sa te condamn, iubindu-te, pentru tot raul produs. (…)
– Crezi ca ceea ce s-a intamplat cu noi se petrece cu oricine? Ceea ce simtim unul pentru altul? Noi suntem, cu mare greutate, doi oameni separati acum.  Si unii oameni cauta asta toata viata, fara s-o poata afla. Altii nici nu-si inchipuie ca starea asta exista. Vrei sa-mi spui ca asta e lucrul care trebuie facut? Sa renuntam?
– Noi suntem ceea ce am ales sa facem. Tu nu intelegi. Nu pricepi? Nimeni nu intelege: cand o femeie a facut o alegere pentru casatorie si ca sa aiba copii, intr-un fel, viata ei incepe, dar, in alt fel, sfarseste. Iti construiesti o viata din amanunte si te opresti si astepti linistita, copiii sa isi ia zborul. Si cand ei pleaca, iti iau eu ei viata ta din lucruri mici. S-ar astepta de la tine sa misti din nou, dar tu nu mai tii minte ce te-a miscat, pentru ca, de multe vreme, nimeni nu te-a mai intrebat de asta. Nici macar tu insati. Dar tu n-ai crezut niciodata ca o dragoste ca asta ti se poate intampla tie.
– Dar, acum, ca ti se intampla?
– Pai, as vrea sa o pastrez pentru totdeauna. Vreau sa te iubesc, in felul asta, tot restul vietii mele, dar, daca plecam vom pierde. Si eu nu pot face o intreaga viata sa dispara ca sa incep alta noua. Tot ce pot face e sa ne pastrez pe amandoi pe undeva in intimitatea mea.
– Sa nu ne pierdem. Sa nu ne risipim. Poate simti asa. Poate nu. Poate pentru ca te afli in casa asta. (…) Nu vreau sa spun adio chiar acum. Nu trebuie sa luam aceasta hotarare. Poate te razgandesti.
– Daca se intampla asta, tu trebuie sa decizi, pentru ca eu nu pot.
– Spun asta pentru prima data. N-am mai spus-o niciodata. Dar acest fel de certitudine apare o singura data in viata.”

” O zi sau doua au trecut si cu fiecare gand catre el o indatorire a aparut, ca o salvare a vietii ducandu-ma tot mai departe de cele 4 zile . Am fost recunoscatoare. M-am simtit in siguranta.”

„Dragostea nu se supune asteptarilor noastre.”

„De-atunci, n-a fost o zi in care sa nu ma fi gandit la el. Cand a spus ca noi nu mai eram doi oameni a avut dreptate. Am fost atat de apropiati, cat pot fi doi oameni”

 

Eu cred că toate gândurile vorbesc. Să-mi zici care-s ale tale.

 

Mai multe rezultate...