Alina Constantinescu

Valentine's de vitrină
7 Feb 2017

Morala din parfumul roz

Aceasta e o mică poveste despre parfumuri. De fapt este despre bărbați. Ok, este despre un singur bărbat. Care trebuie inventat, desigur, printr-un manifest în fiecare zi de duminică, post negru și multe fapte bune. Altfel, nu apare!

Nu, aceasta chiar este o poveste cu parfumuri. Mai precis cu unul roz! Așa a fost să fie, putea fi galben dar pentru că este vorba despre mine a fost roz. Este despre niște petreceri mai de demult, despre cum mi-am pierdut eu cheia în zăpadă, despre primul maieu Zara pe când Zara nu intrase în România. Hai că e clar! Este despre vremurile când totul părea roz.

Dar pentru că asta a fost demult, să zicem acum vreo 12 ani, am cam uitat vremurile și parfumul. Între timp a dispărut cu totul de pe rafturi, pentru că, fiind vorba despre mine, lucrurile care îmi plac dispar sau pur și simplu nu se (mai) fac. În fine! Nimic grav. Un parfum care îți plăcea și nu se mai găsește, hai, Alina, uită-te și tu pe unde calci…

Doar că eu sincer îmi doream să îl mai pot folosi, să fie acolo undeva la un click distanță. Și am început să îl caut gospodărește: parfum roz de damă! Ce rahat, cum să uiți numele parfumului tău preferat? Păi, stai nenică, mi-a plăcut la un moment dat foarte mult și nu am decis atunci că va fi preferatul meu pentru totdeauna, așa cum faci când zici DA la biserică. Deci, nu știu, am uitat complet! Amintirile sunt acolo undeva, în memoria mea olfactivă, dar eu nu le pot accesa. Deci: pink perfume for woman…

Zeci de rezultate irelevante mai târziu și am lăsat-o așa. Move on! Au trecut ani, mi-au apărut între timp niște riduri pe la ochi, m-am apucat de yoga, până când într-o zi, cum căscam eu ochii ca atunci când am prea multe gânduri, am mirosit un parfum. Sticlă în formă de pantof, nume cu rezonanță fashion, toate ingredientele de lux. Venise un băiat cu BMW și geacă de piele maro și a zis: „Ia dă-te cu ăsta că e marfă!” Interesant, am zis, și am plecat acasă.

Era noapte. O dâră de nectar cu iz de portocală și santal contura imaginea unei femei tinere în pijamale, cocoțată în vârful patului. Motana mieuna că nu-și găsește șoarecul mov și deci să îmi mișc piciorușele să fac naibii ceva. Evident, mare lucru nu am făcut, dar nu despre asta e vorba. Nici nu a fost timp pentru că am avut un flash: Băăăăi, evrika! Acesta este parfumul! Dar ce i-au făcut, nene, că nu mai e roz, e negru? Și dă-i și întreab-o pe Siri: Băi, Siri, e adevărat că parfumul ăsta era prin 2003 roz? Aham, nu știi să răspunzi? Bine, ești inutilă. Pa!

A urmat o lună de tatonări. Cum fac băieții când simt că le-a pus Dumnezeu mâna în cap, dar nu-s curajoși sau au casa în rate. Ba mai luam o mostră, ba mă mai minunam. Ba mai căutam care-i treaba, ba mai lăsam testele în oraș. Azi așa, mâine așa, nimic sigur… Era acum vreo săptămână când m-am trezit că vorbesc de una singură: Dar nu-mi place, nenică, parfumul acesta deosebit pe care l-am adorat! Nu știu ce i-au făcut, e prea dulce, prea bling-bling, prea am îmbătrânit degeaba… Nu sunt eu împăcată și are de toate: appeal, note puternice, preț deosebit și multă nostalgie. O fi ceva cu mine! M-am scurtcircuitat…

Am intrat hotărâtă în magazin. Vânzătoarea părea convinsă că ceea ce îmi plăcea a fost o ediție limitată și că negrul e noul roz. Offf! Că numai mie mi se întâmplă, sărăcuța… Cum se strică ele parfumurile, nu mai zic de oameni. Sau de relații.

Tocmai a trecut prima dimineață din acest an în care m-am trezit devreme. Mai aveam o stație. Ascultam un playlist pe telefon și m-am trezit că repetam în gând numele unor tigări de la BAT. Wow! Dublu-wow! Acesta! Chiar acesta e! Google a confirmat imediat, Siri a îngălat și ea ceva cu accent britanic. Mi s-au umezit ochii: pe Internet mi se deschiseseră mega de imagini cu parfumul roz. Acel parfum roz! Există, deci există, e același, așa a fost mereu. Nu e negru, nu are formă de pantof, nu e în limba spaniolă, e British.

Este așa cum îl știam nu așa cum încercam eu să îl potrivesc în amintirile mele. Pentru că mă uitam greșit. Pentru că m-am uitat tot timpul la ceva negru și speram să fie roz, așa cum din zăpăceală și frică mai fac și femeile când e vorba de bărbați. Dar, nu! Roz există și ce bine că există! M-am liniștit.

Însă, să nu uităm că este vorba despre mine, și parfumul roz lemnos cu citrice nu se găsește p-aici. Mi-a spus și vânzătoarea încrezătoare: „Aaaaa, nu se mai aduce de foarte mult timp.  L-am mai văzut o singură dată, undeva, dar nu era decât cel cu roșu… Tot ce putem face este să vă găsim un înlocuitor”.

Hm! Știți ce? Mă simt mai bine fără înlocuitori. Mă simt și mai bine când văd contextul și înțeleg sensul. Roz există!

Eu cred că toate gândurile vorbesc. Să-mi zici care-s ale tale.

 

Mai multe rezultate...