Alina Constantinescu

Alina Constantinescu blog
1 Iul 2013

Melodii de dragoste triste

Ma gandeam la un moment dat, „intr-o alta dimensiune a existentei mele”, de ce melodiile de dragoste sunt mai degraba triste decat optimiste. De ce iubirea asta trebuie sa fie mai mult naduf si suferinta decat bucurie? Si de ce cantecele de dragoste, de ieri si de azi, sunt ca praful de nuca, nicidecum cremoase ca un desert fin? Despre asta e vorba in acest guest post nesemnat. Enjoy!

In timp ce fredonam eu tare si cu spor la un Scorpions (Send me an Angel, cred) de se zgaltaia tot habitaclul masinii, m-a strafulgerat o intrebare. Dar una asa buna, de mi-am inghitit refrenul inainte sa apuc sa-l viersuiesc. Si trebuie sa ma eliberez de ea. Care-i treaba cu melodiile de dragoste? Voi ati observat ca tot ce e slagar de indragosteala e trist de-ti vine sa plangi de la primele versuri? Si n-am nici cea mai vaga idee de ce trebuie sa fie asa. Ca nu se prea pupa. Adica sunt cantece dedicate celui mai nobil sentiment pe care fiinta umana l-a putut cunoaste, si anume iubirea. Aia despre care scriitorii spuneau ca poate muta si muntii din loc. Pai cum devine metamorfoza asta? Cand e vorba de proza sau poezie, faci si dregi cu iubirea asta. Si indragostitii sunt cei mai fericiti oameni din lume (mai sunt si exceptii ca Romeo si Julieta, dar pe astia ii influentau tot felul de factori externi, necorespunzatori cu sentimentele lor pure). In rest, peste tot luceste bucuria in ochii amorezilor, ca farul de la Constanta in noptile fara luna.

Cum trecem pe portativ, se schimba kalimera. Bai, se jelesc toti de zici ca au avut jumatate din rude in autocarul blestemat din Muntenegru. Asa ca, revin cu intrebarea: care e treaba? De ce astia cantaciosii, o ard pe genul lacrimogen? Si sper ca sunteti de acord cu mine ca nu exagerez. Uite, acum in timp ce scriu asta, am dat un search pe google, dupa „love songs”. Primul site care apare este „top 50 love songs of all time, facut de aia de la Billboard. Repede, sa vedem cine e pe primul loc. Astia sunt: „Endless Love” Diana Ross & Lionel Richie. Pai voi ati ascultat vreodata piesa asta? Textul e facut la modul ca nu moare nimeni sau nu vine schilodit din razboi, dar e ca si cum ar muri. Se jelesc aia doi, de se rupe camasa pe ei. Si asta in timp ce-si declara iubire fara sfarsit. Pai ce ne astepta daca ea era bolnava de cancer, faza terminala? Unul din cinci ascultatori ai song-ului se arunca pe fereastra, convins fiind ca numai asta il poate scapa de durerea ce l-a cuprins pe neasteptate.

Nici macar nu mai stau sa ma uit la piese de pe alte locuri. Ati inteles care e ideea. De ce naiba piesele dedicate celor ce se iubesc sunt pe genul romantic-siropos-lacrimogen, de-ti vine s-o lasi naiba de iubire si de tot, sa te retragi intr-un colt de pestera si sa asculti pietrele cum cresc? Nu inteleg si pace. Sunt sanse foarte mari sa intri intr-un soi de depresie, daca asculti playlist-ul celor de la Magic fm, chiar si sa ai cea mai sanatoasa si calda relatie de iubire posibila. Daca exista oarescari probleme in cuplu si ai inspiratia nefasta sa asculti acelasi post, xanax scrie pe tine. Si asta ca sa nu dai ghes tendintelor suicidale ce se inghesuie in creierasul tau de indragostit problematic. So, cam asta ma intrebam. O explicatie cred ca as avea. Dar refuz sa cred ca este si cea reala. O fi cumva din cauza ca „tristetea” si „jalea” vand mai bine ca „fericirea” si „linistea”? Pe acelasi principiu pentru care avem ceea ce se cheama „stirile de la ora 5”? Un topor infipt in capatana vecinului, da mult mai bine ca doi olimpici internationali la matematica? Din cauza asta trebuie sa ascult eu numai de „dor si doare” la radio ?

Eu cred că toate gândurile vorbesc. Să-mi zici care-s ale tale.

 

Mai multe rezultate...