Alina Constantinescu

Alina Constantinescu blog
15 Iun 2011

Lucrurile simple ne bucura gratuit

De prea putine ori am luptat pentru idei si concepte. Eu reactionez la chimia oamenilor, la potentialul comun de prietenie si simpatie, si uneori sunt mult prea empatica. Aproape ca mi-am creat un dezavantaj din faptul ca am un creier care gandeste in senzatii, fiindca daca nu (mai) simt oamenii risc sa nu ma intereseze idei care de altfel ar putea fi foarte bune.

Dar pentru ca eu gandesc in sentimente, ma cucereste orice imi starneste emotie: uneori e o vorba buna, alteori o incurajare (alt defect, sunt usor influentata de aprecieri – laudele m-au stanjenit de fiecare data cand le-am auzit la adresa mea) sau un zambet, o imbratisare, un sfat sincer, o recomandare gratuita… Aproape ca iau decizii in functie de gesturile pe care le percep dezinteresat din partea celorlalti.

Azi, poate mai evident decat in alte dati, am fost intr-un mood confuz (ca dovada a nehotararii mele am pus un cuvant in engleza desi nu era cazul ca avem unele foarte sanatoase si in romana, nu?) si asa am ajuns pe seara la expozitia de fotografie a lui Victor Bogdan Gheorghita.

Pe Bogdan personal nu il cunosc (desi de 5 ani e fotograful oficial in povestea numita Fratelli Social Events al carei prezent il traieste) si probabil nu m-ar fi miscat sau nu as fi aflat de vernisajul lui intitulat sincer si simplu „My Way” daca invitatia nu ar fi venit de la Carmen, care stiu ca si-a dorit mult ca cei cativa oameni pe care i-a chemat sa fie prezenti. Asa se face ca, nefiind o pasionata a artei fotografice (ca un paradox nici poza nu am pus la acest post despre fotografie), nici macar impatimita dupa poze facute cu pofta in vacante, a contat suficient de mult dorinta lui Carmen incat sa inteleg ca bucuria ei a stat in seara asta in prezenta invitatilor pe care si i-a dorit aproape la un eveniment plin de incarcatura personala, si anume prima expozitie pe care i-a organizat-o fratelui ei, Bogdan.

M-au impresionat povestile care au insotit fotografiile expuse si astfel am avut ocazia sa vad in tihna (am citit textele prezentate de cateva ori la rand) dincolo de imaginile prezentate. Asa am priceput ca lui Bogdan ii place fotografia stradala cu oameni simpli pe care nu ii vede nimeni (a avut una sugestiva facuta la Paris cu un tip ingandurat intins pe strada cu laptopul in brate) in locul celei turistice (clasicul turn Eiffel, nu?). Ca vrea sa arate felul personal in care vede el lucrurile (a surprins o modista in timpul lucrului si a vazut in asta sansa ei de a se afirma precum originalul). Ca si-a riscat echipamentul pentru a face fotografii in portul Constanta in schimbul traducerii unei lucrari de licenta. Ca a imortalizat in mersul elegant de femeie lucruri speciale si momente care o fac sa traiasca frumos… Ca desi cea mai mare parte din perceptia omului e cea vizuala, muzica te poate relaxa si apoi in urmatoarea clipa te agita si ca fotograf cate stari nu pot fi surprinse pe muzica?

Dincolo de oameni care ma atrag si ma provoca, lucrurile imi plac si in functie de starea de spirit. Azi, cu cateva intrebari confuze care ma stapanesc, m-am regasit in ideea asta si in cateva cuvinte pe care le-am citit expuse sub fotografia unui copil: „lucrurile simple n-au nevoie de explicatii si de multe ori ne fac bucurosi intr-un mod gratuit”. Cati dintre noi nu sunt in cautarea lor? Si cati sunt norocosi ca inca mai au parte de ele dar din pacate nu mai simt nicio bucurie ca le au?

PS. Aruncandu-mi privirea pe pereti mi-a placut sa ii regasesc in poze pe cei 3 bucatari The Flavours fiindca mereu i-am gasit inovatori si simpatici. Si nu (doar) pentru asocierea dintre somon si miniclatitele cu smantana din seara asta 😉

Eu cred că toate gândurile vorbesc. Să-mi zici care-s ale tale.

 

Mai multe rezultate...