Alina Constantinescu

Visele pe pași
3 ian. 2017

La foc iute, vă rog, vă rog, vă rog!

Mi s-ar părea obositor și lipsit de provocare să controlez fiecare detaliu din viața mea. Totuși!

Se întâmpla în 2012, undeva în luna strălucitoare a sărbătorilor de iarnă, când intenționat am plasat o comandă. Era destul de vagă dar foarte puternică și emoțională și zicea cam așa: sunt deschisă pentru ce va urma, vreau să primesc ceva care mă va provoca personal sau profesional și care îmi va schimba viața!

Ups, e o temă mare! I ‘ll never do that again, îmi șoptesc în ureche acum.

Chef-ul s-a pus imediat la lucru în bucătăria unde se pregătesc visele și dorințele schimbătoare de vieți și chiar în prima parte a anului următor am primit răspunsul! N-am mai respirat o lună, așa cred, și am avut încredere că mi s-a pregătit ceva care se potrivește cu ce am cerut. Și exact așa a fost!

Ceea ce nu știam atunci e că platingul ăsta pe care îl făcuse nu avea să fie deloc ceva ușor de digerat. Comanda mea nu a venit ca eu să fiu mulțumită, împăcată ori fericită. Nu venise ca să îmi fac selfie-uri și să mă laud prietenilor. De fapt nu venise pentru mine!

Am aflat mai târziu care e șmecheria: ca să poți digera o comandă serioasă, pe măsura viselor tale, trebuie să fii sigur că tu ești 100% mulțumit, împăcat și fericit înainte să încerci să aduci în viața ta un plating memorabil. Eu eram neintenționat abonată la regula 80/20: știam că dacă sunt OK în proporție de 80% viața îmi va asigura restul. Dar nu funcționează așa, pentru că împlinirea și fericirea sunt niște chestiuni personale și intime.

Da, lucrurile mari se poartă în mărimea XXL când îți pui toată energia în ele!

Așa că odată ce mi-a fost adus platingul dorit, tema mea a devenit să înțeleg că instrumentele și metodele care îmi vor aduce 100% împlinire țin doar de mine și că dacă vreau să le accesez trebuie să învăț să văd potențialul din mine! Cu cât aveam să văd mai mult din acest potențial, cu atât mai împăcată aveam să fiu, iar șansele să fie „haute cuisine” nu „fast food” ar fi mai mari. Aș fi avut astfel parte de două lucruri bune, fiecare în parte: eu, 100% fericită și împlinită prin mine însămi și în fața mea un plating 100% fabulos. Adică două lucruri care își pot împărtăși din fabuloșenie și o pun pe masă și se joacă cu ea, în loc de două lucruri care se agață unul de altul pentru a-și completa lipsurile și golurile.

Cum nu aveam de unde să știu ca astea-s regulile în bucătăria viselor și dorințelor schimbătoare de vieți, și că altfel nu pot fi, am insistat să fac o mega-schimbare în platingul meu. Și am făcut! După vreo patru ani este mai apetisant ca niciodată, e felul vedetă de pe meniu, și foarte mulți îl consumă cu plăcere. E platingul cu care azi vrei să îți faci selfie și să te lauzi.

Însă nu poti sa fii Chef și să stai la masă în același timp, și lucrul ăsta m-a întristat foarte tare pentru că eu îmi doream de fapt foarte mult să stau la masă. Nu s-a putut! Așa că am ieșit din bucătărie mai dezamagită decât am intrat.

Adevărul e greu de stăpânit. Și pentru că nu am făcut nimic premeditat, nu am știut la ce să mă aștept!

Știu sigur că toată lucrătura a schimbat viața cuiva care acum își trăiește visul. Mie mi-a schimbat convingerile! În primul rând, a modificat ceva la maniera în care mă uit la mine. Asta în primul rând pentru că azi sunt absolut convinsă că potențialul există și este uriaș, în toate direcțiile!

Însă am rămas cu nedumerirea – e adevărat, contextuală – apropo de cum să îl accesez într-o poveste bună, cu final fericit. În primul rând pentru mine, nu doar pentru cei care s-au așezat la masă.

Dacă nu iau în considerare și melodia asta care, cum altfel, spune ceea ce știu deja…

And we won’t let it into the kitchen
No we won’t let it into the house
No we won’t let it through the front door
‘Cause its burning our pretty little heart

Eu cred că toate gândurile vorbesc. Să-mi zici care-s ale tale.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alina Constantinescu

 

Mai multe rezultate...