Alina Constantinescu

Alina Constantinescu blog
31 Aug 2013

Indicatii pentru cum sa ma cititi pe blog

Dragi cititori „castigati” in ultima vreme si cei care ma cititi ocazional, ma simt datoare sa va avertizez ca ati ajuns intr-un loc care este mai mult decat ceea ce pare. Sunt convinsa ca si unii si altii, bazandu-va pe faptul ca ma puteti citi aici, considerati ca stiti suficient de multe despre mine incat sa fiti indreptatiti sa credeti ca ma cunoasteti asa cum sunt eu. De-acord, insa cat de mult stiti sa eviscerati ceea ce spun? 

Vreau sa lamurim ceva inca de la inceput, ca sa nu picati in pacatul de a crede ca in timp ce scriu mi se plimba prin fata un elefant roz cu stelute albastre – doar pentru ca tocmai am scris asta, ceea ce dupa judecata de la care am pornit mai sus ar insemna ca intr-adevar asa e: ca am in fata un elefant roz pe care pisica mea il trage de coada (pisica e cat se poate de adevarata si puteti verifica).

Pe blog, la fel ca in viata sociala, nu se vede decat ceea ce se stie despre mine ori se interpreteaza in fel si chip din modul in care spun lucrurile, desi eu le cam spun in nuante ori ma estompez in generalitati. Prin nuante, imi aleg vorbele care ma coloreaza cel mai bine pe mine. De-aia pe blog e o intreaga categorie dedicata. Dar mai arunc cu nuante si prin diverse alte mentionari, pentru a exprima modurile in care o situatie poate fi privita si inteleasa in functie de starea mintii, mai viguroasa sau mai apatica.

Nuantele imi permit sa cantaresc mai amplu informatiile si sa trec de anemia indiciilor la prima mana. Sa rascolesc si sa ma intorc pe toate partile, pastrand discretia asupra detaliilor care ar spune lucrurile prea evident. Cititi ceea ce scrie, dar nu limitati traducerea la simpla asezare a frazelor in text!

Nuantele sunt arsenalul meu ca sa scriu ca si cum as fi inselat fara sa fi avut aceasta intentie. Si sa stiu sa imi recunosc propriile cuvinte spuse ca replica la… mine. Sau sa imi cer iertare, din perspectiva a 3 suflete diferite, fara sa precizez ca e vorba despre mine.

Tot nuantele imi dau libertatea sa ma pot regasi si azi in aceeasi relatie cu propriile mele idei si sa vreau sa imi exersez un fel de elasticitate mentala, care sa imi permita sa imi schimb parerea, pe masura ce ma reevaluez personal. Si sa imi pun mereu aceeasi intrebare dar nu sub aceeasi forma, ca sa inteleg ca prima mea convingere nu e neaparat cea mai buna si nici cea finala.

Asa ca, pastrand indicatiile, va va fi clar ca aici faceti o calatorie pe drumul pe care se considera ca pe termen lung, pentru linistea personala, este mai important sa ai dreptate, si in egala masura ca de fapt e mai bine sa fii fericit. Iar, la un alt pas, sa descoperiti de ce NU suntem fericiti si facand acest exercitiu sa intelegeti cum cauza nefericirii suntem noi si nimeni altcineva, iar dintre fericire si evolutia personala, e de preferat evolutia… Dupa cum vedeti calatoria e lunga si esentialul e cu fiecare ocazie usor modificat.

Dincolo de subtilitati, oare e corect sa judeci pe cineva in felul de a fi dupa felul in care scrie? Mai ales ca, in cele mai multe cazuri, cu cele citite pe bloguri se intampla cam asa:

„Unii pot scoate foarte usor cuvinte si fraze din context, pentru a fi reinterpretate in interesul personal. Fiecare intelege ce vrea si poate, dar mai ales ce le convine lor sa retina dintr-un articol cu plus si minus.” – intreaga idee aici.

Eu cred că toate gândurile vorbesc. Să-mi zici care-s ale tale.

 

Mai multe rezultate...