Genul care refuza
Un copil alearga de bucurie pe trotuar. Se stropeste pe pantaloni si ii cade o manusa in apa. Mama lui ridica vocea: ” Mai, si ti-am spus ca nu te murdaresti! Stai cuminte!”
Un tip intra cu cainele in casa dupa plimbarea de seara. E ocupat la baie si cainele face numai labe de noroi pe gresia din hol asteptand sa fie curatat. Sora tipului iese si ridica vocea: „Iar a facut asta mizerie in toata casa! Ti-a trebuit caine la bloc!”
Ea se plimba de mana cu el prin parc. Ea vede un pui de pisica si il ia in brate. El se uita fara sa aprobe: „Hai, pune-l jos. Nu vezi ce murdar e? Poate are purici. Si o sa mirosi urat…”
Genul care isi refuza atat siesi cat si celorlalti mici bucurii nu accepta ca de dragul experientei sa faca un efort mai mare pentru ceva ce ar putea fi evitat. Neaga placerea pentru siguranta, confort si previzibil. Exagereaza in prudenta. Mai mult, nu isi propune sa se adapteze la ceea ce este ci, dimpotriva, incearca sa adapteze ceea ce este la niste reguli proprii.
Genul care refuza nu se tavaleste pe iarba fiindca pateaza, nu are sandwich-uri in geanta pentru ca sa imprastie, nu tine geamurile deschise pentru ca e praf, nu intra in bucatarie inainte sa plece fiindca miroase a ceapa…
In ciuda unei rigori care pastreaza lucrurile intr-o ordine fireasca, a considera consecintele mai importante decat efectele asupra spiritului, pentru genul care refuza am doua exercitii de propus, genul Carnegie:
– sa faca o bucurie cuiva fara a vorbi despre asta (stimuleaza detasarea fata de obiectele/ lucrurile/ gesturile personale)
– sa faca in fiecare saptamana cate un lucru pe care nu vrea sa il faca (impotriva orgoliului/ a gandurilor fixe)
Care sunt lucrurile pe care vi le refuzati cel mai des? Si nu pentru ca nu aveti timp de ele, ci pentru ca ar instala o dezordine de suprafata dupa care trebuie curatat…
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Eu cred că toate gândurile vorbesc. Să-mi zici care-s ale tale.