Alina Constantinescu

Alina Constantinescu blog
24 Ian 2010

Despre ticuri verbale si altele…

Atentie- stil NOU pe scara mea de blog aparut de la jocul inceput aici!

Disclaimer: In mod normal (intelegand prin normalitate cel mai frecvent mod in care aleg sa comunic) as zice ca iti impartasesc idei intr-o varianta cat de cat siropoasa, mai plina in substraturi si ofertanta in asocieri de cuvinte. Mai jos, insa, incerc un approach direct si suparat in care spun lucrurilor pe nume. Astept de la voi sa imi spuneti daca mi-a reusit 🙂

Mi-am adus aminte, in lipsa altor activitati profund intelectuale (na!) de azi, ca prin liceu am avut o perioada cand aparuse isteria lui deci: toti il foloseau abuziv, anapoda, direct la inceputul frazelor (desi in mod corect este sa il utilizezi doar daca vrei sa expui niste concluzii) motiv pentru care diriginta noastra (in acelasi timp si profesoara de limba romana) incepuse o strategie pe termen lung de amenintari cu scaderea notei la purtare (?!- mda, eficienta maxima…)

Din cate stiu, eu nu prea am avut probleme de gen „cu cuvintele” si nici nu am facut vreo obsesie agramata la viata mea, insa in perioada aia incepuse sa imi fie frica de acest cuvant. De fapt, imi era teama sa nu ma molipsesc si eu si sa ma trezesc folosindu-l, intrucat il auzeam de cateva ori pe zi si toti de-ai clasei isi focalizasera atentia asupra lui.

Mai tarziu, m-am lovit de probleme lingvistice adevarate, fiindca din exces de aroganta mi-am ales tema pentru lucrarea de licenta din acest domeniu. Si mi-am dat din nou seama ca in privinta limbii zace o ignoranta crasa. Si asta pentru ca nu exista niciun autocontrol minim de folosire corecta a sensurilor, nici dorinta de a cunoaste normele de baza, iar in privinta greselilor nu pot decat sa spun ca domneste toleranta.

Asa se face ca o greseala (gresala, sic!) folosita excesiv si larg raspandita intr-o comunitate lingvistica ajunge sa se impuna ca regula. Mai mult decat atat, din cauza (ci nu datorita, sic!) folosirii iresponsabile a cuvintelor la scara larga de catre foarte multi vorbitori de-a dreptul stupizi, cei care cunosc normele/ regulile/ cuvintele se feresc sa le mai foloseasca corect, de teama de a nu fi intelesi deloc, de a fi intelesi gresit sau chiar de a primi vreo cateva vorbe de dulce.

Este cazul lui gref, de exemplu, care este completamente gresit (la fel ca si folosirea lui grefa, atunci cand ne referim doar la fructul cu pricina) intrucat norma lingvistica ne obliga sa folosim neologismul de origine, adaptat fonetic grep (in varianta prescurtata de la grapefruit). Daca nu gresesc, acesta este un caz clasic in care un cuvant de provenienta straina patrunde in limba romana pe care orala si asa se explica de ce la noi, in scriere, cuvantul apare cu varianta lui de pronuntie.

Discutia se poate lungi, dar pentru o seara de duminica este suficient si ar fi poate si eficient daca ne-am stradui sa respectam mai mult cuvintele. Pentru ca eu am cam obosit sa primesc zambete ironice si priviri ascutite de la toate vanzatoarele din colt care stiu ele mai bine cum e gref corect din cauza (ci nu datorita, sic!) ca asa au auzit la aproape toti ceilalti. Iar ceilalti nu sunt decat altii care il folosesc aiurea si, mai rau, dupa ce se presupune ca au facut minim 12 clase 😀

Asa ca, pana cand nu o sa invatati sa mergeti pe strada si sa mestecati guma in acelasi timp fara riscul fie de a va impiedica, fie de a va ineca, scutiti-ma de observatiile voastre de limba!

Si apropo: sensul lui verbal este acela de prin cuvant (< verba de origine latina) asta inseamna ca verbal avem atat in scris cat si oral (sesizez un ranjet cu subinteles, dar e inutil, va asigur). Si da, proces- verbal e un caz particular de folosire gresita a acestui cuvant, so be aware!

PS. Cand e vorba de limba imi permit sa fiu aroganta! Hai, ca pot sa scriu si asa, vreau sa vad acum cum imi creste traficul =)) =))

Eu cred că toate gândurile vorbesc. Să-mi zici care-s ale tale.

 

Mai multe rezultate...