Despre ce m-am prins azi
Daca ieri dimineata m-am trezit cu soarele pe fata in Ramnicu Valcea, acum suntem in Targoviste, cazati la Hotelul Nova, singurul din excursia asta care se apropie cel mai mult de ce imi place mie (stiu, ma alint :D): minihol, camere largi, multe surse de lumina indirecte, prize, peste 40 de canale TV, masa de scris (pentru laptop, evident) si mai ales caldura 😀 Plus ca la capatul holului, langa lift (au chiar si lift pentru 2 etaje) e un loc cu canapele de chill out, in cazul in care nu vrei sa stai jos, in restaurant, dar nici in camera.
A fost inca o zi de primavara, cea mai calduroasa din excursia noastra care a inceput cu iarna de pe langa Pitesti. Am vazut in ordine cantonul Cheii de langa Olanesti, manastirea de la Curtea de Arges si cetatea Poenari.
La canion se ajunge pe un drum rupt, pe care l-am gasit plin de gheata, motiv pentru care Dusterele noastre s-au cam inzapezit dar nu s-au lasat. Puteti vedea aici ce ne astepta acolo unde am intors fiindca nu mai puteam continua. Este, daca nu gresesc, al saptelea (?) drum de offroad de saptamana asta si din toata experienta de offroad m-am prins ca merita sa faci lucruri si atunci cand nu stii sigur care e miza, doar pentru senzatiile pe care le traiesti.
Despre manastire nu pot sa va spun nimic. Este frumoasa ca o bijuterie atent lucrata, cu turnurile ei „inclinate” care ii imbogatesc exteriorul. Trebuie sa o vedeti si sa traiti linistea pe care o emana. La fel ca si Castelul Corvinilor de la Hunedoara, care m-a fermecat cel mai tare din tot ce am vazut. Din experienta cetatilor/ lacaselor/ castelelor vizitate m-am prins ca nu trebuie sa te multumesti sa iei lucrurile la prima mana. Intotdeauna poti sa descoperi sau sa iti imaginezi ceva mai mult decat ceea ce se vede.
Cetatea Poenari, a fost pentru toti, o victorie! Fiecare si-a purtat lupta personala cu fiecare treapta pana la cele 1480 cate sunt de urcat ca sa ajungi sus pe munte la cetate. Imi place senzatia pe care o ai cand te vezi la acelasi nivel cu crestele muntilor. Imi place sa privesc in jos, in gol, si sa-mi golesc mintea. Eu eram convinsa ca nu voi ajunge sus, mai ales dupa primele 😀 900 de trepte… La fel cum, inainte sa plecam din Bucuresti, m-a speriat ideea de a sta pe drumuri o saptamana: pentru mine asta e cea mai lunga plecare din ultimii ani. Acum, retrospectiv gandindu-ma, nu stiu cum au trecut zilele. Mi-am dat seama joi ca mai avem 3 zile si se termina!
Revenind la cetate, daca mentii ritmul constat, respiri adanc si esti echipat, treptele te lasa sa le cuceresti. Din experienta celor aproape 1500 de trepte care urca spre cer, m-am prins ca nu e suficient sa iti respecti limitele si le intelegi: ca sa ajungi sus ai nevoie de o vorba buna spusa cu hotarare care sa te incurajeze. Si ce conteaza ca descoperi ca in loc de 1000 de trepte sunt cu 500 mai mult, daca afli asta abia dupa ce le-ai urcat!
In timp ce scriu, am deschis larg fereastra. Este aproape 5 dimineata si ne-am intors dupa a girls night out #dinromania, aici in Targoviste. Si imi dau seama ca eu nu pot sa scriu despre oamenii alaturi de care am trait experienta de a redescoperi Romania. Sunt impresii prea intime, pe care le-as goli daca le-as traduce in cuvinte. Sunt emotii pe care le incerci doar daca traiesti experienta… Ceea ce va doresc si voua: luati-va iubitul, prietenii de-o viata, cei mai buni colegi si planuiti o iesire pentru cateva zile. Aranjati foarte clar logistica excursiei (sa aveti cazare buna, transport etc) dar incalcati conventiile unei iesiri obisnuite si jucati-va. Vremea se face din ce in ce mai buna!
*Redescopera Romania 2011 este un proiect Petrom, impreuna cu BCR, Dacia, Romtelecom, Paralela 45, Igloo si Muzeul National al Taranului Roman. Cititi-i si pe ei aici!
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Eu cred că toate gândurile vorbesc. Să-mi zici care-s ale tale.