Alina Constantinescu

Alina Constantinescu blog
11 Aug 2017

Cum nu ai știut să mă ții

Gândurile zboară ca păsările. Uneori în stol, alteori o întorc brusc fără avertisment. Se scufundă, scormonesc după emoții, stau ascunse în tufiș sau se înalță până la nori și apoi aterizează pe câte-un gard. Când sunt foarte îndrăznețe ajung până la pervazul camerei tale și tu habar nu ai!

Gândul ăsta nu e tocmai nou. Dar a fost curățat de rugină și ars la foc mic-mic de lumânare până când n-a mai rămas din el decât o poveste dulce-amăruie dintr-o zi de august. Când august era pe terminate. Și când, pentru că de o lună tu nu mai dădusei niciun semn, am venit până la tine. Când am ajuns, am realizat că te mutasei. Pur și simplu!

Timpul dintr-o dată s-a strâns și înțepa din toate direcțiile. Am scos instinctiv singurul lucru pe care îl aveam în geantă, o carte, și am rupt prima pagină. Voiam să îți scriu un mesaj, nu știam ce să zic în cuvinte puține sau unde o să las biletul. Mâinile îmi tremurau prea tare, toate gândurile se măriseră ca niște baloane cu heliu și îmi curgeau pe obraji lacrimi sărate, la fel de grăbit cum se pornește să curgă un lac care găsește pentru prima dată o cărare nouă la vale.

Nu am apucat să scriu nimic, sau am scris, sau azi nici nu mai contează. A mai rămas cartea cu prima pagină ruptă pe care era scris de la tipografie: „Unu: despre fericire”, iar eu adăugasem, atunci, în stradă, două cuvinte cu pixul. Îmi aduc aminte perfect: era ultima zi de august, trecuse vara și odată cu ea tot ceea ce ai promis în zadar.

Acum nu e ca atunci. Pentru că acum tu … [heeeei!] … iar eu pot să vin și să plec neîntrebată din visul fiecărei zile pe care o începi la duș. Plus că acum e o treabă cu schepsis, sau nu-i niciun schepsis, e doar august și vara încă mai e!

Eu cred că toate gândurile vorbesc. Să-mi zici care-s ale tale.

 

Mai multe rezultate...