554 vizite 28 iul. 2011

0 comentarii | Atunci: 2009 - 2014

Cum am prins incredere in mine dintr-o lectie de inot

Sunt o tipa confuza. Imi place sa am de unde alege, in acelasi timp multitudinea de alegeri ma oboseste si ma face sa am indoieli ca aleg ce trebuie. Cateodata nu stiu sa explic la ce sunt buna sau ce ma pricep sa fac. Stiam la liceu ca nu imi mai place matematica (dupa ce in clasa a sasea am dovedit ca intelegeam si ma provoca geometria plana). Mai tarziu am inteles ca nu voi lucra niciodata in domeniul financiar-contabil (la contabilitate am dat examen de atestat si a fost proba obligatorie la bacalaureat).

Am ales mereu prin omisiune, indepartand ceea ce am aflat ca nu ma reprezinta. Nu am stiut niciodata de la bun inceput daca ceva mi se potriveste sau nu. Am facut alegeri gresite sa elimin dubii personale si am descoperit ca pot exista momente/ situatii/ chimii care sa imi placa si in lucruri care nu prea imi plac deloc (de exemplu, a fost o perioada cand de buna voie ma trezeam dimineata la 7 sa merg la cursurile de aerobic la Arenele BNR, desi eu de regula, asa cum v-am mai amintit, nu sunt prietena cu diminetile).

Cum ajungem sa descoperim la ce suntem buni? Cine ne ajuta sa ne dam seama care sunt aptitudinile noastre? Cum ne punem in valoare avantajele? Cand nimeni nu ne zice nimic, oare suntem noi constienti de ce potential sta ascuns in noi? Daca nimeni nu ne spune ca ne iubeste, oare nu ajungem sa credem ca nu suntem iubiti deloc? Oare nu ajungem sa ne simtim inutili si incurcati in propria personalitate daca nu e nimeni care sa ne-o cultive?

De saptamana trecuta, la initiativa lui Toma si cu sprijinul Claudiei, cativa bloggeri, printre care ma numar si eu, mergem la inot cu scopul de a ne depasi temeri personale si chiar teama de apa. Nu stiam niciunul sa inotam cand au inceput lectiile, iar pentru unii dintre noi experientele cu apa nu fusesera printre cele mai prietenoase.

Inainte sa ajung la primul meu curs (desi ceilalti care fusesera de aproape o saptamana, printre care si Ioana, ma asigurasera ca totul este bine) m-au trecut aceleasi emotii care te incearca in timp ce pe holul de asteptare stai sa iti vina randul sa intri la doctor. Simteam o greutate in genunchi incercand sa imi explic de unde provine teama si de ce anume imi e frica: de apa, de faptul ca nu stiu sa respir corect, de piscina la care nu mai fusesem pana atunci… Cand am intrat in apa, Laurentiu Ticala, cel care ne antreneaza si ne explica fiecare miscare, mi-a spus ca pana la sfarsitul lectiei voi face doua bazine pe apa. Am zambit fara incredere dar el si-a dat cuvantul in fata mea ca asa va fi. Nu stia ca mie nu imi place deloc apa pe fata si pentru ca am senzatia ca inghit aerul nu mi-am facut un obicei din a ma spala pe fata. Cu toate acestea in mai putin de 3 ore eu pluteam pe apa (mi-am dat seama ca pot sa fac asta cand l-am vazut pe marginea piscinei eu crezand ca inca ma mai sprijina in apa). La a doua sedinta stiam ca nu as vrea sa fiu nicaieri in alta parte decat in apa.

Laurentiu este specializat in natatie si are simplitatea si modestia omului care a crescut la tara. In acelasi timp, are limbajul, tehnica si explicatiile unui specialist, insa modul in care le impartaseste cu tine este prietenos, cald, calin incat simti ca poti sa faci miscarile pe care te pune sa le executi fiindca stii ca el are incredere in tine. Ii place sa lucreze alaturi de copii, fiindca are rabdare si, din ce ne-a povestit, pare ca se incarca cu energia si inocenta lor. Plus ca empatizeaza puternic cu fiecare dintre noi si explica acelasi exercitiu in functie de particularitatile fiecaruia, fiindca vede care sunt avantajele pe care le ai si unde esti mai putin bun. Eu am un grad de flotabilitate ridicat – lucru pe care mi l-a dovedit, acum dupa 3 intalniri simt ca as putea dormi pe apa – asa ca Laurentiu m-a sfatuit sa exersez miscarea de a sta in pluta pana cand aceasta devine automatism. Pe Cristina, care a descoperit a aflat cum sa arati frumos fara efort, pentru ca are alta structura osoasa si muschii mai formati, a invatat-o cateva exercitii speciale care sa o ajute pe ea sa stea pe apa si apoi sa revina in pozitia de inot.

Nu stiu daca Laurentiu e constient ca dincolo de a ne invata sa respiram in apa, sa stapanim diverse tehnici de inot, sa stam sub apa sau sa facem sarituri, de fapt ne arata o lectie subtila si mult mai importanta de viata. Inotul, asa cum ni-l prezinta el zilele astea, este o forma de redescoperire a sinelui si a ceea ce putem sa facem cu adevarat atunci cand avem langa noi si primim explicatiile de la oamenii potriviti.

LE. Revin cu detalii despre unde il puteti gasi pe Laurentiu si cum va puteti inscrie (voi, copii sau nepotii) la cursurile lui de inot.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.