Ceva foarte frumos spus
Nu am pretentia ca stiu lucruri. Citesc insa ce zic altii. Iar cand nu mai stiu cum sa o apuc in viata mea, intreb pe cineva mai intelept. Imi e foarte clar ca societatea e o forma superficiala de organizare emotionala care mai mult interzice lucrurile decat sa le ingaduie. Deci ceea ce traieste fiecare nu poate fi explicat, inteles si analizat doar prin rigorile unor roluri sociale. De aici o intreaga literatura despre iubiri absolut legitime dar… interzise.
Stiu sa ascult. Nu stiu intotdeauna sa imi fac ego-ul sa taca. Dar sunt constienta cand vorbeste in locul meu. Imi pastrez mintea deschisa, chiar daca asta inseamna sa fac o gramada de greseli. Desi, in viata asta nu exista greseli. Exista doar experiente. Din unele inveti, pe altele nu le intelegi. Pe cele pe care nu le intelegi, le vei repeta. Universul iti aduce aceeasi lectie sub forma unor experiente diferite, pana te prinzi. Daca nu te prinzi si nu te prinzi, cel mai mare semnal e… boala. Ca boala nu trece neobservata.
Cred foarte mult ca provocarea cea mai mare e sa ai sufletul deschis. Si sa nu treci prin viata judecand lucrurile sau oamenii. Sa traiesti, simtind. Sa fii in permanenta prezent in viata ta. Nu in umbra omului care iti e drag. Sa nu te abandonezi unei imbratisari, chiar daca ea dureaza zeci de ani. Sa fii constient. In Scoala Vietii nu iti da nimeni pauza.
Si cand circumstantele par obstacole, sa vezi cum apar ocazii pentru a descoperi lucruri si idei spuse foarte frumos: „(…) iubirea are drumul ei. Iubirea, aia adevarata, e despre infruntarea oricaror prejudecati si a oricui din afara ei. Iubirea, cand se arata pe de-a-ntregul, te scoate din multime, te asaza la o oaresce distanta de pamant si de restul lumii si-ti arata…. o alta lume. De obicei, mult mai frumoasa…”. Nu am zis-o eu, dar mi-ar fi placut…
„(…) iubirea e o limba straina pe care unii n-o inteleg, altii refuza s-o invete, unii o pronunta stramb si ridicol. Putini o aprofundeaza pana la rafinamentul detaliului”. De citit tot articolul aici.
Nu cred ca trebuie sa fie in toate cazurile asa cum scrie acolo. Ori ca, intr-o forma evoluata, atasamentul foarte puternic fata de un partener pe termen lung ne permite sa formam o legatura pereche si sa functionam impreuna ca o echipa. Nici pe asta n-am zis-o eu. O zice de cativa ani buni antropologul Helen Fisher – recunoscuta pentru cercetarile ei despre biologia iubirii si a atractiei -, care explica importanta sociala a iubirii, de ce iubim si de ce inselam: exista tot felul de motive pentru care ne indragostim de o persoana si nu de alta; te indragostesti de cineva care se potriveste in „harta personala a dragostei” si esti atras de anumiti oameni care au sisteme cerebrale oarecum complementare tie.
Nu pretind sa stiu lucruri. Dar cand am indoieli, in loc sa judec, ma straduiesc sa citesc ce scriu altii ca sa imi tin mintea deschisa si sa inteleg…
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Eu cred că toate gândurile vorbesc. Să-mi zici care-s ale tale.