Alina Constantinescu

Alina Constantinescu blog
7 Noi 2012

Cel mai bun cheesecake din oras

Intotdeauna am crezut ca in ceea ce priveste desertul care pastreaza denumirea internationala de „cheesecake” exista o singura varianta corecta si sofisticata de pregatire, restul fiind adaptari mai ieftine si mai confortabile, in functie de ingredientele disponibile. Insa m-am inselat: pe langa versiunea moderna neywporkeza aparuta pe la 1872 care  e densa si consistenta si prezinta un cheesecake copt, acest dulce cunoaste multiple variante pe de-o parte determinate cultural, istoric si social si pe de alta parte legate de obiceiuri personale de consum.

Cu toate acestea, consider ca cel mai bun cheesecake din oras – desi corect gatit -, nu poate fi unul al carui topping este exclusiv din dulceata desfacuta cu putina apa. In ce perioada istorica isi are originea dulceata? Folosirea ei nu este doar o asociere superficiala si simplista?

Imi pare ca dulceata este perfect compatibila cu statul acasa si nu respecta nicicum standardele gustului sofisticat specific unei bucatarii moderne. Personal dulceata mi se pare o limita impotriva careia protestez.

Gemul de prune, la fel ca si dulceata de fructe de padure de exemplu, peste cheesecake e promovat in restaurante pentru o piata a bucatariei de consum, fiind deci o varianta ieftina care are la baza dorinta (fireasca?) de a face profit pe cheltuieli mici. Motivatia gemului sau dulcetii pe cheesecake este mai degraba pur economica decat un rezultat cultural, studiat, de bun gust.  Exista o cerere publica care sa confirme dorinta omului obisnuit de a manca dulceata la desert? Cat de des vedem un om mancand gem? Ce experienta de consum aduce dulceata, ce simturi atrage si ce emotii starneste?

Dulceata in desert, cu toate scopurile sale, nu e decat o anomalie gastronomica, care nu tine pasul cu vremurile unei bucatarii moderne dintr-o societate occidentala, urbana. Un produs cu gust static fara nicio valoare nutritionala, fara calitati emotionale si intelectuale, care nu ofera nicio experienta noua, aventuroasa, in niciun dulce, fie el cheesecake sau alte prajituri, tarte, placinte, foietaje, torturi. Dulceata e o impostoare si nu demonstreaza cu nimic talentul si creativitatea unui bucatar. Este doar dovada unei alegeri neinspirate si confortabile care confirma lipsa de inteligenta culinara si multa comoditate.

La fel ca si friptura la tigaie ori cartofii fierti, dulceata se afla la o distanta enorma de aromele pe care bucataria le amesteca pentru a surprinde si a satisface sensibilitatea din cerul gurii. Dulceata pe cel mai bun cheesecake din oras este un malpraxis culinar. Dar pana la urma ceea ce se considera bun e determinat cultural de tipul de experiente la care avem acces, nu-i asa?

Eu cred că toate gândurile vorbesc. Să-mi zici care-s ale tale.

 

Mai multe rezultate...