Cat de tare se aude vocea ta?
Sunt oameni care striga din nimic. Striga cand le e foame, cand le e bine, striga in iubire sau cand sunt parasiti. Cred ca ei sunt aceia care traiesc o viata cu teama ca dorintele lor nu sunt niciodata auzite. I-am intalnit si pe cei care striga din prietenie, din entuziasm sau din joaca pentru comicul de situatie. Pana la urma, strigatura e un mod de a atrage atentia si de a fura energie de la cei pe care ii agresezi sa te asculte.
Dar oamenii care striga de frica sau de fericire au si ei patimile lor. Sunt vizibili si stii de unde sa-i apuci. Ii poti traduce. Cand strigi eliberezi tot ce altfel ai fi tinut ascuns in tine. Mai dificili sunt cei care tac. Tac cand le e frig, cand le e rau, tac cand vor sa iubeasca si sunt iubiti, desi vocea lor interioara le rasuna puternic in cap. Cu oamenii care tac ai mai multe sanse sa vorbesti, dar mult mai putine sa te intelegi. Ei iti lasa impresia ca niciodata nu s-a spus totul. Sau ca ce s-a spus are mai mult de un singur sens. Cei care tac, desi nu spun prea multe, dau mai multe sensuri vorbelor.
Sunt oameni care vorbesc si oameni care pot doar sa taca. Dar viata nu e pur si simplu roz. Penduleaza intre culori si, mai mult decat atat, penduleaza intre nuante de culori. „Niciodata alb, niciodata negru” asa am auzit. La fel ca si viata, oamenii si relatiile pe care ei le stabilesc sunt nuante. Pentru ca si relatia are o viata a sa: se inflameaza, se aseaza, ajunge matura, se transforma. Iar oamenii si relatiile se ingrijesc daca vrei sa iti vorbeasca despre ce vrei tu sa auzi. O relatie trebuie ingrijita in fiecare zi, in fiecare minut, asa cum ingrijesti un copil. Nu prea iti lasa timp sa taci. Dar uneori trebuie sa taci ca sa fii auzit. Cand vorbesti mereu si mereu creezi o noua stare de tacere. O tacere prin vorbe! Cand vocea ta se aude in permanenta devine fundalul sonor pe care ceilalti, ajungand sa il ignore, isi construiesc textele. Oare muzica face filmul?
Ca sa scrii mai mult trebuie sa citesti mai mult. Oare ca sa vorbesti mai des trebuie sa asculti mai mult? Cred ca sentimentele epuizante scot vocea din noi. Sau o ingroapa. Vad oameni care nu mai au ce sa isi spuna. Nu se deranjeaza unul in prezenta celuilalt, dar au ars dialogul relatiei prea repede. Imi e teama sa stiu ca indragostiti sau amanti, sefi sau colegi de apartament, vanzatori sau pacienti, parinti sau prieteni nu vom mai avea intr-o zi ce sa ne spunem.
Puse cap la cap, eu cu mine am trait sute de zile in tacere sa pot sa imi ascult propria voce. Vorbesc cu vocea mea pe tacute. E dialogul mut in care vars cele mai multe vorbe. Dar mai sunt poate tot atatea zile care trebuie sa treaca sa invat sa fac vocea mea auzita.
Tu cui spui ce ai pe suflet? Cui ceri sfaturi, pe cine scoti la o vorba? La cine iti depozitezi ideile si emotiile? Cat de tare e vocea gandurilor tale? O aude cine trebuie?
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Eu cred că toate gândurile vorbesc. Să-mi zici care-s ale tale.