Cat de mult (sa) mancam?
Nu as fi completat discutia inceputa de Alex aici saptamana trecuta, daca nu mi s-ar fi cerut din nou parerea acum cateva zile, de data asta de catre Raluca, despre acelasi lucru. Stiu ca sunt patimasa cand vine vorba despre mancare si prefer sa nu ma implic in discutii care sa se aprinda asa cum se aprind clatitele pe foc cand torni peste ele o picatura de coniac. Dar din simpatie si din bune maniere (sic!) gasesc ca este cazul sa intervin atunci cand primesc aceeasi intrebare de doua ori (si mai ales din doua parti diferite).
Asadar, Unilever Food Solutions, divizia pentru bucatari profesionisti a companiei Unilever, a aflat in urma unui studiu global ca „30% din cantitatea de mancare pe care o arunca restaurantele si localurile (3 milioane de tone de deseuri pe an) provine de la mese (mancarea pe care o lasa consumatorii in farfurie)”. Prin urmare, a aparut la noi initiativa numita A doggy bag is a goddie bag de responsabilizare in privinta cantitatii de deseuri alimentare. Actiunea are scopul de a incuraja romanii (ok, nu toti fiindca nu e o campanie nationala) sa ia la pachet ceea ce le-ar ramane in farfurie.
Ce cred eu despre idee:
– ca impactul va fi mult prea mic, fiindca actiunea se desfasoara doar in Bucuresti; mai exact doar in Centrul Vechi al orasului
-ca ii lipsesc ca purtatori de cuvant oameni care inteleg conceptual mancarea: Doru Panaitescu, Copolovici, Cristina Mazilu
– ca actiunea de incurajare trebuie sa fie constanta si sa vina consecvent din partea restaurantelor/ bistro-urilor/ cafenelelor care sa isi informeze clientii ca ele sustin posibilitatea de a oferi mancarea ramasa la pachet
Ce cred despre doggy bag:
– nu stiu inca cum arata punga asta in care iti poti lua mancarea, dar oricat de chic ar fi, daca trebuie sa o port in poseta dupa mine pana la restaurant va asigur ca trebuie sa imi schimb poseta pe care o port acum (fiindca nu imi incape decat portofelul in ea :D)
As lua mancare acasa? Uneori, in cazuri exceptionale. Adica nu de fiecare data, pentru ca:
– pentru mine a lua masa in oras este un gest de socializare, de imprietenire, de descoperire; de cele mai multe ori imi satisfac nevoile alimentare acasa cu ceea ce imi pregatesc eu
– nu fiecare iesire la masa se termina direct acasa, iar ideea de a plimba dupa mine o alta punga pe drumuri (da, da pe langa cele cu pantofi :P) mi-ar surade doar daca ar trebui sa o asez pe bancheta din spate a vreunui taxi
– eu vad in mancare o experienta 100% gourmet de a savura/ de a incerca asocieri inedite (ma tot repet cu chestia asta pe blog)/ de a testa combinatii nonconformiste si indraznete; si avand in minte aceasta perspectiva in cazul meu nu poate fi vorba de cantitati ci doar de varietate
– de regula, comand doar daca stiu ca pot consuma la fata locului, plus ca nu-mi surade ideea sa mananc ulterior mancare de restaurant reincalzita ori rece. Cel mult pot lua la pachet mancarea slow-cook care respecta o minima etica a ingredientelor, lucru pe care majoritatea locurilor unde se servesc cartofi prajiti congelati si inghetata din caserola il evita
Imi vine in minte urmatoarea intrebare: de ce romanii ajung pana la urma sa lase mancare in farfurie? E din cauza portiilor generoase de la restaurant? A faptului ca avem aceasta obsesie cronica a foamei din cauza atator altor lipsuri? E pentru ca nu stim sa interpretam corect nevoile reale ale organismului nostru? Eu pornesc de la ideea ca in localuri se fac adesea combinatii din alimente de sezon care, desi gustoase, perturba mecanica digestiei. Si atunci fara sa constientizam avem tendinta de mai lasa in farfurie, stiind ca daca mancam tot ne sculam de la masa balonati, umflati, obositi. Si atunci nu terminam de mancat din cauza acestor asocieri nepotrivite care se repeta adesea in meniuri. Sa fie si asta una din explicatii?
Si ar mai fi ceva: din moment ce nu s-a facut un studiu pe Bucuresti/ Romania de unde avem aceasta certitudine ca romanii lasa intr-adevar in farfurie amenintator de mult? 🙂
Incurajez la nivel de principiu consumul responsabil de orice natura ar fi el si sustin ca pentru sanatatea noastra mentala din cand in cand excesele ne feresc de frustrari inutile. Dar imi doresc ca in privinta mancarii sa nu mai gandim totul in termeni de cantitate, cu atat mai mult de cantitati abuzive. Cand vom invata sa apreciem corect ce nevoi avem, vom intelege cat de mult e prea mult.
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Eu cred că toate gândurile vorbesc. Să-mi zici care-s ale tale.