Cand te parasesc ideile tale?
Sunt oameni care tin foarte mult la parerile lor: le sutin ori de cate ori au ocazia, agreseaza cu ele, nu vor sa lase ganduri noi sa ii macine cu intrebari. Pe de alta parte, sunt oameni care nu sunt de-acord cu propriile lor idei (eu sunt unul dintre acestia): isi pun argumentele in joc dar, in egala masura, gasesc si contra-argumente pe care ajung sa le sustina cu aceeasi tarie.
Cand stim ca ideea noastra este buna? De multe ori, ideile noi le sapa pe cele vechi. Ce termen de garantie au ideile? Eu simt cum uneori, gandurile mele ma parasesc prea devreme, daca nu tin de ele si nu le imping la lumina. Fug, se strecoara asa cum iti scapa printre degete boabele de coriandru… Cum te antrenezi pentru ca parerile din jur sa le completeze pe ale tale?
Unii se rasfata cu propriile lor ganduri. Se alinta cu ele, se simt bine impartasindu-le, sunt relaxati independent de cantitatea de solutii care le vin in minte sau nu. Se amuza cand gandurile lor se opresc la intersectie, ciocnindu-se cu unele noi, contradictorii, diferite. Tu iti lasi gandurile sa treaca pe rosu?
Efortul cel mai mare nu este in a gasi perspective noi, ci in a-i convinge pe cei din jur ca ele sunt valide. Este o lupta surda in a-ti pastra propriile ganduri vii, atunci cand ele sunt bombardate ca niste meteoriti de alte puncte de vedere.
Ideile tale te parasesc cand nu gasesc sustinere. Sau cand esti prea incordat sa nu le pierzi. Ideile iti dau o stare de tensiune care te tin implicat. Cum ajungi sa fii detasat de propriile tale idei? Ce trebuie sa faci pentru a fi antrenat in sustinerea gandurilor personale si totusi sa poti sa lucrezi cu ele cu detasare si optimism? Cum iti rafinezi gandurile? Si cat mult trebuie sa lasi de la tine, fara insa a-ti lasa ideile sa te paraseasca?
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Eu cred că toate gândurile vorbesc. Să-mi zici care-s ale tale.